În ultimii ani, tot mai mulţi ieşeni sunt cercetaţi, trimişi în judecată sau condamnaţi pentru comiterea unor infracţiuni cu caracter economic. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi, în urma analizei situaţiei operative pe raza judeţului, în anul 2017, cu privire la evoluţia situaţiei indicatorilor statistici, s-a evidenţiat faptul că au fost cercetate aproape 500 de situaţii de acest gen.
„În dosarele penale instrumentate de poliţiştii ieşeni, au fost cercetate 3.475 de persoane, dintre care 487 pentru infracţiuni economico-financiare. De asemenea, poliţiştii ieşeni au desfăşurat pe parcursul anului trecut 2.946 de acţiuni de amploare, 30.368 de controale directe şi 104 razii. În plus, poliţiştii au dat 3.324 de amenzi la Legea nr. 12/1990, privind activităţile de comerţ ilicit”, a precizat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.
Conform acesteia, printre principalele obiective ale IPJ Iaşi pentru acest an se regăseşte şi reducerea numărului de infracţiuni cu caracter economic.
Percheziţii
În urmă cu câteva săptămâni, polițiștii din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, cu sprijinul mai multor unități și suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au efectuat 15 acțiuni operative, în cadrul mai multor dosare penale.
Au fost puse în executare 238 de mandate de percheziție în București și 28 de județe, printre care Iaşi, Botoșani, Suceava, Neamț şi Vaslui, fiind audiate peste 290 de persoane.
„Dosarele în cadrul cărora au fost efectuate perchezițiile vizează comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală și spălare de bani. În alte dosare se efectuează cercetări pentru efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic și operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice. De asemenea, se efectuează cercetări pentru evaziune fiscală, falsificare de instrumente electronice de plată, punere în circulație de instrumente electronice de plată contrafăcute, deținere de instrumente electronice de plată contrafăcute, fals material în înscrisuri oficiale şi fals informatic”, au menţionat procurorii DIICOT.
Așadar, la cea mai recentă operaţiune de acest gen au participat peste 600 de polițiști din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate, inspectoratelor de poliție județene și luptători ai structurilor de intervenții și acțiuni speciale ale Poliției Române.
Pedeapsă cu suspendare
Un individ a fost pedepsit recent de magistraţii ieşeni, după ce a fost acuzat de comiterea unei infracţiuni economice. Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au dispus condamnarea lui Sorin Gabriel Năsturaş la patru ani de închisoare, cu suspendare, pentru evaziune fiscală în formă continuată.
„Instanţa admite acţiunea civilă promovată în cauză de Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată prin DGRFP Iaşi, şi obligă inculpatul Năsturaş Sorin Gabriel, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Moldedil Design SRL, firmă în prezent în insolvenţă, la plata către partea civilă a sumei de 498.572 de lei, din care TVA în valoare de 281.024 de lei şi impozit pe profit în valoare de 217.548 de lei”, au subliniat magistraţii ieşeni. Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată la instanţa de judecată superioară, respectiv la Curtea de Apel Iaşi.
În luna mai 2016, procurorii au dispus trimiterea în judecată a lui Sorinel Gabriel Năsturaş, în vârstă de 57 de ani, pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
„În calitate de administrator statutar al SC Moldedil Design SRL Iaşi, având ca principal obiect de activitate lucrări de construcţii clădiri, în perioada 2008 – 2011, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a omis evidenţierea în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate cu SC Conest SA Iaşi, Universitatea Tehnică «Gheorghe Asachi» Iaşi şi ANAF – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi şi a veniturilor realizate, în valoare de 1.257.305 de lei, ca urmare a lucrărilor de construcţii prestate celor trei beneficiari. Prejudiciul în dauna bugetului de stat a fost estimat la suma de 498.572 de lei (echivalentul a peste 100.000 de euro)”, a afirmat Alexandru Pecincu, prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.
Puși să meargă la şcoală
Tot recent, o femeie şi un bărbat de etnie romă, acuzaţi de evaziune fiscală în formă continuată, au fost obligaţi, printr-o sentinţă dată de magistraţii Tribunalului Iaşi, să facă cel puţin patru clase primare.
„Instanţa le impune inculpaţilor Stănescu Maria şi Stănescu Dragoş obligaţia de a urma un curs de învăţământ primar de minimum patru clase. Supravegherea îndeplinirii măsurilor şi obligaţiei stabilite se realizează de către Serviciul de Probaţiune Iaşi“, au arătat magistraţii din cadrul Tribunalului Iaşi.
Totodată, instanţa a condamnat-o pe Maria Stănescu la trei ani de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală în formă continuată. În cadrul aceluiaşi dosar, cel de-al doilea inculpat, Dragoş Stănescu, a fost condamnat tot la trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru aceeaşi acuzaţie.
În plus, judecătorii au admis acţiunea civilă formulată de Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, şi i-a obligat pe Maria şi Dragoş Stănescu, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Drăguţu Occidental SRL, prin lichidator, la plata unor despăgubiri în valoare totală de 453.148 de lei. Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată la instanţa superioară, respectiv la Curtea de Apel Iaşi.
Astfel, procesul celor doi ieşeni a început pe data de 23 iunie 2017. Conform anchetatorilor, prin intermediul firmei Drăguţu Occidental SRL Iaşi, care îşi are sediul în cartierul Tătăraşi, cei doi reprezentanţi ai societăţii comerciale ar fi prejudiciat bugetul de stat cu aproape jumătate de milion de lei.
Condamnată de judecători
O membră a clanului Stănescu a fost pedepsită de către magistraţii ieşeni, după ce a „uitat” să-şi achite dările către stat. Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au dispus condamnarea lui O. Stănescu la doi ani şi şase luni de închisoare, cu suspendare, pentru evaziune fiscală, respectiv evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive (26 de acte materiale).
De asemenea, pentru doi ani, instanţa i-a interzis acesteia dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale. „Instanţa admite acţiunea civilă formulată de ANAF, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, prin reprezentanţi legali, în contradictoriu cu inculpata şi, în consecinţă, obligă inculpata să plătească părţii civile, cu titlu de despăgubiri, suma de 50.227,76 lei, reprezentând TVA sustras de la plată şi impozit pe profit”, au menţionat magistraţii ieşeni. Procesul femeii a început pe data de 18 decembrie 2017, asta după ce procurorii au stabilit că ieşeanca ar fi „uitat” să îşi achite dările către bugetul consolidat al statului.

Articolul precedentProiectele imobiliare, motiv de gâlceavă în Consiliul Local
Articolul următorRegulamentul de decongestionare a traficului din Iași, analizat de consilierii locali