Pentru realizarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, compania noastră este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale mâine, începând cu ora 09.00, la consumatorii din localităţile ieșene Rediu şi Breazu.

Delgaz Grid va relua distribuţia gazelor naturale pentru consumatorii din cele două localităţi, începând cu ora 15,00.

„Compania noastră solicită clienţilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie). Delgaz Grid regretă disconfortul creat prin întreruperea distribuţiei gazelor naturale şi mulţumeşte consumatorilor pentru înţelegerea şi sprijinul acordat în finalizarea acestor lucrări“, transmit reprezentanții Delgaz Grid.

Articolul precedentBradul cu spectacole, la Teatrul Luceafărul
Articolul următorMinistrul Sănătății vine astăzi la Iași