Iubitorii operei care vor asista la spectacolul „Traviata”, programat duminică, de la ora 18:30, la Opera Națională Română Iași, vor avea parte de o surpriză deosebită. Una dintre marile speranțe ale scenei lirice internaționale, Federico Veltri, va interpreta, în debut, rolul Alfredo Germont, în reprezentația regizată de managerul Operei ieșene, Beatrice Rancea.

Tenorul italian a primit în acest an Premiul „Luciano Pavarotti” la Concursul „Marcello Giordani”, de la Noto, din Italia, care este rezervat tinerelor talente. Distincția i-a fost acordată chiar de către Nicoletta Mantovani, soția lui Luciano Pavarotti.

La concursul amintit, mai multe opere din lume, între care și prestigioasele New York City Opera și Opera Carolina, au acordat drept recompense soliștilor care s-au remarcat posibilitatea de a face parte din distribuția unui spectacol important.

Alături de Federico Veltri, iubitorii operei vor putea urmări în „Traviata” un alt debut, al sopranei Paula Iancic, în rolul Violetta Valery.

Conducerea muzicală a spectacolului îi aparține maestrului Alessandro Cedrone.

Articolul precedentPus de judecători să lucreze la Tribunal, după ce a vrut să facă moarte de om 
Articolul următor„Flori de toamnă“, la Grădina Botanică