Un accident rutier s-a produs luni în zona Târgu Cucu, aproape de Palatul de Justiție.

O femeie a fost acroșată de un autoturism. Pietonul se angajase în traversarea regulamentară a străzii.

La fața locului au intervenit polițiștii rutieri, criminaliștii și un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Iași.

Persoana rănită a fost preluată de echipajul medical și transportată la UPU a Spitalului Sf. Spiridon.

„Am fost solicitați printr-un apel la numărul unic de urgențe 112 să intervenim la un accident rutier cu victimă – pieton în Târgu Cucu. A fost coordonat la acest caz un echipaj medical de urgență cu asistent, care la locul solicitării a găsit o femeie de 59 ani, conștientă, stabilă hemodinamic și respirator, ce prezenta un traumatism șold drept și acuza dureri. După acordarea asistenței medicale la fața locului, pacienta a fost transportată la UPU Sf. Spiridon pentru investigații de specialitate”, a declarat Nicolai Pralea, purtător de cuvânt al SAJ Iași.

Articolul precedentUn moped i-a adus un dosar PENAL!
Articolul următorLovitură pentru procurorii DNA în dosarul “Ceainicul”!