Primăria Iași a contractat firma de recrutare Fox Management Consultants SRL pentru selecţia celor cinci membri a noului consiliu de administraţie al SC Servicii Publice Iaşi, instituţia pentru întreţinerea spaţiilor verzi a municipalității.

Cei interesaţi să participe la procedură trebuie să-şi depună dosarul de candidatură cel târziu în ziua de 21 decembrie, la registratura Primăriei. În primă fază vor fi evaluate dosarele tuturor candidaţilor, ulterior fiind publicată o listă scurtă.

În final, membrii noului CA vor fi selectaţi în urma interviului care va fi susţinut în faţa Comisiei de evaluare.

„Candidaţii care provin din rândul funcţionarilor publici sau al altor categorii de personal din cadrul autorităţii publice tutelare ori din cadrul altor autorităţi sau instituţii publice, trebuie să deţină studii superioare finalizate cu diplomă de licenţă în domeniul economic/juridic/tehnic/sanitar, cu o experienţă în specialitatea studiilor de cel puţin cinci ani“, se arată în anunţul Primăriei.

Candidaţii vor fi selectaţi, printre altele, în funcţie de competenţe ce ţin de gestionarea afacerii, viziune strategică, luarea deciziilor, integritate şi abilităţi de comunicare interpersonală.

Opţional, candidaţii vor avea un avantaj dacă au cunoştinţe despre domeniul de activitate al societăţii şi despre domeniul utilităţilor publice, monitorizare şi control, organizare şi planificare, precum şi dacă au experienţă pe plan local şi internaţional.

Un alt criteriu opţional vizează „expunerea politică“.

Noul CA va fi ales în baza actelor normative privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

Articolul precedentAccident rutier mortal, la Iaşi
Articolul următorFlavius Stoican: „Vrem să batem Steaua, să mâncăm din ei!“