În urma protestelor care au avut loc pe parcursul anului trecut împotriva Guvernului, a PSD şi a liderului acestei formaţiuni politice, Liviu Dragnea, ieşenii au decis să le lase şi câteva mesaje politicienilor vizaţi.

Astfel nu departe de centrul Iaşului, pe un gard din cărămidă a fost scris cu vopsea “M… PSD!”, mesaj ce a fost acoperit ulterior cu vopsea.

Pe un alt gard, protestatarii au scris “PSD + ALDE – Hoţi + Criminali”.

De asemenea, pe gardul din faţa Filarmonicii “Moldova”, din centrul oraşului, un alt protestatar a scris mesajul: “N-o să le PSD voi! O să ne smulgă şi PNL!”

În luna iunie 2018, de exemplu, peste 250 de ieşeni au ieşit pe stradă, în Piaţa Unirii.

Atunci, oamenii s-au adunat într-un cerc, având la ei steaguri ale României, Uniunii Europene şi un steag al Statelor Unite ale Americii, dar şi vuvuzele.

Protestatarii erau nemulţumiţi de schimbarea Codurilor penale, strigând: “PSD, ciuma roşie!”, “România, trezeşte-te!”, “Hoţii, hoţii!”, “Hoţii stau la puşcărie în democraţie!”, “Uniţi, salvăm toată România!”, “Vrem autostradă, nu penali pe stradă!”, “Vrem Justiţie, nu corupţie”, ”Dragnea la închisoare, nu la guvernare!” şi “Dragnea, demisia!”

 

Articolul precedentA intrat cu mașina în statuia poetului Mihai Eminescu, de la Fundaţie
Articolul următorSute de sancţiuni, date în câteva ore de poliţiştii ieşeni