Un incendiu puternic a cuprins în această seară o clădire de pe stradela Vântu, din zona Podu de Fier. Un depozit de materiale textile a fost cuprins de flăcări. Incendiu s-a propagat ulterior la acoperisul unei case din apropiere.

Pompierii s-au luptat cu focul zeci de minute, un fum gros a cuprinzând întreaga zonă.

Imagine

Pentru lichidarea incendiului au acţionat cinci maşini de stingere şi o autoscară. La fața locului a fost și o ambulanţă SMURD și un echipaj de prim ajutor.

O femeie în vârstă de 51 ani a suferit un atac de panică și a fost dusă la spital. Starea acesteia este stabilă.

Patronul depozitului de material textile Timtex Company susține că focul s-a propagat de la casa vecină și a cuprins clădirea firmei sale.

„Un incendiu puternic a izbucnit la un depozit de materiale textile din stradela Vântu nr. 3 – 5, aparținând SC Timtex Company SRL. Focul s-a extins și la câteva case din apropiere, suprafața afectată fiind de aproximativ 250 de metri pătrați. Din fericire, nu au existat victime.

Pentru stingerea incendiului au fost mobilizate cinci autospeciale și o autoscară ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Iași, iar pentru eventualele măsuri de prim ajutor a fost trimisă și o ambulanță SMURD.

Imagine

Municipalitatea s-a mobilizat pentru a susține eforturile pompierilor. Astfel, echipajele acestora sunt ajutate cu cisterne de echipe ale Salubris SA, Servicii Publice SA și Citadin SA, precum și de autovehicule de intervenție ale unor instituții de stat și companii private.

Și la această oră circulația autovehiculelor în zonă este redirecționată de echipaje ale Poliției și Poliției Locale Iași.

În acest caz a fost emisă și o avertizare prin sistemul Ro-Alert privind degajări semnificative de fum, astfel că situația este și în atenția Gărzii de Mediu“, susțin reprezentanții Primăriei Iași.

Articolul precedentProfesor universitar din Iași, mort la 39 de ani! Andrei Maxim se lupta cu o boală incurabilă
Articolul următor100% TU DECIZI! Mihai Chirica, primarul pasionat de vile, tranzacții în numele fiului de 11 luni