Un recidivist în vârstă de 37 de ani, din satul Rediu, comuna Scânteia, a scăpat de pușcărie, după ce fusese acuzat că și-a sluțit propria nepoată. 

Astfel, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au constatat încetat procesul penal în cadrul căruia Radu Corneliu Chiriac a fost acuzat de violență în familie și amenințare.

Instanța încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Chiriac Radu Corneliu,ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată minoră, cu încuviinţarea Directorul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, care exercită drepturile părinteşti faţă de persoana vătămată minoră. Obligă persoana vătămată, prin reprezentanţii legali de la data formulării plângerii, la plata sumei de 600 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către statau afirmat judecătorii ieșeni.

Sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

Anchetatorii au precizat că, pe data de 3 mai 2018, în jurul orei 21.30, în timp ce nepoata lui se afla pe uliţa din satul Rediu, Radu Chiriac a lovit-o pe fetiţă cu pumnii în piept şi în zona capului, după care a împins-o pe aceasta într-o curte folosită pentru adăpostirea animalelor, unde, lângă un stâlp, i-a îndepărtat părul din cap cu ajutorul unui foarfece pentru tuns oile.

Mai mult, spun oamenii legii, în timp ce îi aplica acest tratament, individul a ameninţat-o pe propria nepoată că îi va tăia o ureche. În urma incidentului, fetiţa a avut nevoie de 1-2 zile de îngrijiri medicale.

A doua zi, poliţişii au fost sesizaţi cu privire la faptul că fetiţa de 14 ani a fost agresată de unchiul ei.

Adolescenta a relatat că, în seara zilei de 3 mai 2018, mergea liniştită pe uliţă spre casă, când, la un moment dat, s-a întâlnit cu unchiul ei.

Anchetatorii au menţionat că, fără vreo explicaţie, individul a prins-o pe minoră cu mâinile de păr, a târât-o pe uliţă şi a lovit-o cu pumnii în abdomen, punându-i piedică de fiecare dată când fata încerca să scape.

Persoana vătămată a declarat că, în momentul în care au ajuns în dreptul locuinţei părinţilor ei, a încercat să strige după ajutor, însă a fost împiedicată de către inculpat, care a lovit-o cu pumnii în zona feţei şi a ameninţat-o în tot acest timp cu acte de violenţă”, a declarat Monica Palaghia, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Potrivit acesteia, individul a dus-o pe adolescentă într-un grajd, de unde a luat un foarfece pentru tuns oile, iar, lângă un stâlp, şi-a tuns nepoata, lăsându-i zone de alopecie. După ce a tuns-o forţat, individul ar fi lovit-o cu piciorul în zona dorsală şi i-ar fi spus: „Marş acasă, acu’ du-te unde vrei, du-te la Poliţie, că nu mai am treabă cu tine!”

De teamă, fata nu a mers acasă, ci a plecat la locuinţa unei surori, căreia i-a povestit cele întâmplate şi care a convins-o să depună plângere la Poliţie.

Oamenii legii au făcut cercetarea la faţa locului şi au găsit şuviţe din părul victimei. De asemenea, cu ajutorul unui mandat de percheziţie, poliţiştii au ridicat şi foarfecele pentru tuns oile.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului a emis o fişă de evaluare psihologică, concluzionând că minora a fost victime unei agresiuni fizice şi emoţionale din partea unchiului patern, considerându-se necesară scoaterea copilului din mediul familial abuziv şi includerea acestuia într-un program de consiliere specializat. În acest context, victima a fost internată în Centrul de primiri minori în regim de urgenţă”, a adăugat Monica Palaghia.

Conform acesteia, la audieri, individul nu a recunoscut comiterea faptelor, oferind două versiuni diferite în privinţa activităţilor desfăşurate la data respectivă şi explicaţii fanteziste referitoare la existenţa părului victimei în apropierea locuinţei lui.

Mai mult, din declaraţiile date de individ, anchetatorii au ajuns la concluzia că individul a considerat că este de datoria lui să o disciplineze pe nepoată, deoarece aceasta ar fi umblat aiurea prin sat.

De asemenea, individul a fost supus testului poligraf, reieşind că acesta a avut comportament simulat la întrebările privind comiterea faptelor. Potrivit anchetatorilor, individul a fost condamnat anterior, pentru lovire şi alte violenţe şi, respectiv, furt calificat şi violare de domiciliu.

Oamenii legii au subliniat că ultima condamnare a fost pentru nouă ani de închisoare, el fiind liberat condiţionat cu un rest de pedeapsă de 1.105 zile. 

 

Articolul precedentPompierii ieșeni, în alertă: cum trebuie evitate incendiile de 1 Mai!
Articolul următorIeșeanca acuzată că l-a ucis pe liderul religios de la Taizé ar putea fi liberă