Liderul PSD Liviu Dragnea, premierul Viorica Dăncilă şi mai mulţi miniştri au venit astăzi la Iaşi pentru a participa la o acţiune politică prin care şeful interimar al PSD Iaşi, Maricel Popa, va fi confirmat în funcţie.
Dragnea fost așteptat la Iași de mai mulți protestatari, care l-au huiduit în momentul în care acesta a ajuns la Teatrul „Luceafărul“ și au afișat un banner cu mesajul „Bine ai venit, nimicule!“ Altor protestatari le-a fost interzis să intre pe esplanadă cu mesaje anti PSD.
Protestatarii au striga lozinci anti PSD, iar unul dintre aceștia a fost luat de Jandarmerie, fiind acuzat că ar fi intrat într-o altercație cu o altă persoană.
Șeful PSD nu a ținut niciun discurs în fața oamenilor veniți pe esplanada Teatrului „Luceafărul“, preferând să intre repede în clădire.
La manifestare au fost aduși mai mulți oameni cu autocare și microbuze de către liderii PSD din județ. Autocarele și microbuzele au fost parcate pe strada Anastasie Panu, deși acolo oprirea e interzisă. În loc să fie amendați de către polițiști, aceștia au stațioant în zonă pentru a le păzi.
Organizatorii au pus jandarmi isă verifice dacă persoanele care intră pe esplanada din fața Teatrului Național fac sau nu parte din grupurile aduse de aceștia.