Străzile din mai multe cartiere ieșene au fost inundate din cauza gurilor de canal care au refulat după ce timp de aproape două ore a plouat torențial.

Mașinile abia au reușit să circule, creându-se cozi pe câteva sute de metri în principalele intersecții din oraș.

În cartierul Tătărași, în zona Baș Ceauș, apa a ajuns să aibă câțiva zeci de centimetri. La fel și în intersecția din Tudor Vladimirescu.

Pe strada Sfântu Lazăr, canalizările înfundate au făcut ca apa să ajungă până la portierele mașinilor.

Un tramvai al Companiei de Transport Public Iași a rămas blocat pe traseu din cauza ploii torențiale.

Din cauza unei defecțiuni tehnice, tramvaiul s-a oprit pe Calea Chișinăului și a așteptat zeci de minute intervenția unui alt mijloc de transport din cadrul regiei pentru a-l duce la depou.

În cartierul Dancu, oameni iau fost nevoiți să scoată apa cu gălețile din curte.

Articolul precedentProiecte pentru prevenirea abandonului școlar, la Iași
Articolul următorAproape de un accident aviatic, la Iaşi!