Împreună cu direcțiile și societățile din subordine și cu instituțiile deconcentrate, municipalitatea ieşeană a analizat principalele evenimente de masă din cadrul Sărbătorilor Iașului, cu accent pe elementele de risc, astfel încât să poată fi prevenit orice incident.

Reprezentanții forțelor de ordine, în special Poliția Națională, Poliția Locală și Jandarmeria, vor lua toate măsurile necesare pentru a preîntâmpina evenimentele nedorite. Forțele de ordine vor fi la datorie pentru a preveni incidentele cauzate de consumul de alcool, actele de violență, furturile și actele de cerșetorie etc. De asemenea, Poliția Rutieră va colabora în permanență cu Poliția Locală pentru a dirija mașinile pelerinilor și comercianților, pentru a preveni ambuteiajele în zonele evenimentelor și pentru a aplica restricțiile de circulație care se vor impune.

Împreună cu reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență au fost analizate toate evenimentele din perspectiva siguranței publice, în special concertele, slujba de pe 14 octombrie, focul de artificii din 15 octombrie, parcul de distracții, târgurile. Vor fi luate toate măsurile necesare pentru a preveni incendiile, cu măsuri stricte în ceea ce privește focurile de artificii și amenajarea corturilor comercianților.

În acelaşi timp, Direcția de Sănătate Publică și Serviciul de Ambulanță au oferit asigurări că va lua măsurile specifice, utilizând echipaje de intervenție în zonele aglomerate şi asigurând stocurile de medicamente și materiale, rezerve de locuri în spitale etc.

Salubris SA şi Servicii Publice Sa vor avea echipe la stradă 24 din 24 de ore, astfel încât Iașul să își mențină aspectul civilizat. În aceeași ordine de idei, pe lângă dotările Salubris SA, vor fi amplasate în jur de 130 de toalete ecologice, astfel încât acestea să fie în număr suficient în toate zonele în care sunt organizate evenimente și târguri. De asemenea, toate toaletele vor fi igienizate în permanență, dotate cu cele necesare și odorizate.

Puncte de informare și de prim ajutor

Pentru asigurarea intervenţiei în caz de necesităţi medicale, municipalitatea va colabora cu Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași, care va amenaja un punct fix de prim ajutor premedical în zona intersecției Splai Bahlui Mal Stâng – str. Morilor – str. Alexandru Ipsilanti (modul unifamilial pentru situații de urgență aparținând Municipiului Iași), cu reprezentanţii Cruceii Roșii Române – Filiala Iași, urmând a fi amenajate două puncte fixe (situate în curtea Catedralei Metropolitane Iași și, respectiv, în cea a Centrului Militar Zonal Iași). Şapte echipe mobile ale Crucii Roşii, a câte doi voluntari, vor patrula permanent de-a lungul rândului de pelerini.

De asemenea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Iași va fi la datorie prin trei puncte fixe (puncte de prim ajutor avansate): un echipaj SMURD și unul al Serviciului de Ambulanță Județean în parcarea Facultății de Teologie, un cort cu echipaj SMURD în curtea Centrului Militar Zonal; două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean și un echipaj SMURD permanent de-a lungul coloanei de pelerini.

Pe data de 15 octombrie, pentru buna desfășurare a concertului din Piața Palatului, vor fi mobilizate un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Articolul precedentIohannis: Lipsa de infrastructură ucide! Această nepăsare criminală a PSD-iştilor costă vieţi!
Articolul următor“Când trebuia ca examenul să fie în noiembrie, te apuci în octombrie? Păi nu ti-ar fi ruşine, PSD?!”