Primarul Iașului, Mihai Chirica, a confirmat, în această seară, intrarea în PNL, susținând că proiectele mari ale Iașului și ale Moldovei, precum Autostrada Unirii, Șoseaua de Centură a Municipiului Iași, extinderea Aeroportului Internațional Iași, noul stadion și sala polivalentă, sau de interes public vital, precum Spitalul Regional de Urgență au fost motivele acceptării intrării în PNL.

“Dragi prieteni,

Ca primar ales al Municipiului Iași, toate proiectele Iașului și ale Moldovei sunt permanent în atenția mea. Nu de fiecare dată am găsit sprijinul necesar pe plan național pentru realizarea acestor proiecte.

În acest an, atât România, cât și Iașul se află într-un moment de răscruce, care este o oportunitate unică pentru schimbarea în bine a societății noastre! Și aici mă refer la alegerile locale și parlamentare.

Nu de fiecare dată clasa politică a confirmat așteptările românilor, dar sunt convins că trebuie să adunăm toate energiile creatoare la un loc pentru a reuși așezarea societății românești pe calea normalității europene. Acesta este motivul pentru care, de mai bine de trei ani, am fost un partener constant al proiectelor președintelui României , garantul normalității acestei țări.

Am luat act de invitația expresă a președintelui PNL, Ludovic Orban, șeful Guvernului României, de a fi susținut drept candidat la Primăria Municipiului Iași de către PNL. Nu putem clădi o Românie normală fără o democrație reprezentată în Parlament de către partidele politice.

Acum avem ocazia unică de a putea colabora pentru proiectele Iașului într-un mod coerent și unitar, plecând de la Președintele României, trecând prin Parlament și Guvern, până la nivel de administrație județeană și locală.

Astfel, proiectele mari ale Iașului și ale Moldovei, precum Autostrada Unirii, Șoseaua de Centură a Municipiului Iași, extinderea Aeroportului Internațional Iași, noul stadion și sala polivalentă, sau de interes public vital, precum Spitalul Regional de Urgență, sunt motivele pentru care susținerea candidaturii mele de către Partidul Național Liberal mă onorează și mă motivează în plus.

Sunt convins că împreună vom reuși să realizăm un parteneriat politic durabil, de care să beneficiați dumneavoastră, ieșenii, și toți românii din Regiunea de Nord – Est!

Vă mulțumesc pentru sprijin și pentru încredere!

Și nu uitați: sunt și voi rămâne primarul vostru, al tuturor ieșenilor.

Vă aștept alături de mine!”, susține Mihai Chirica.

Articolul precedentLovitură în PNL Iași! Deputatul Marius Bodea și-a dat demisia!
Articolul următorVictorie mare pentru Politehnica Iași