Antrenorul echipei Politehnica Iași, Mihai Teja, a declarat că speră ca jucătorii săi să rămână cu picioarele pe pământ și să continue să dea totul pe teren pentru că doar așa pot obține un rezultat pozitiv astăzi, în deplasare, cu FCSB.

„Mă bucur că după meciul cu Dinamo urmează un nou meci tare. Sper că implicarea băieților va fi în continaure 100%. Întâlnim o echipă bună, pe care o respectăm, dar eu cred că putem obține un rezultat bun. La Iași îmi doresc să construiesc o echipă competitivă și să avem rezultate. Îmi doresc o constanță n evoluții să ne autodepășim de la meci la meci, să avem o consistență și mai mare în evoluții. Importantă este continuitatea și să rămânem cu picioarele pe pământ”, a spus MIhai Teja.

Tehnicianul formației ieșene consideră că FCSB, care ar putea conta în partida de astăzi pe Pintilii și Gnohere, reveniți după accidentări, poate intra în grupele Ligii Europa: „FCSB are un lot valoros și sunt convins că vor să câștige cu noi deoarece s-au îndepărtat de Cluj în lupta pentru titlu. Mă bucur pentru Panțîru pentru golul reușit în Liga Europa și faptul că și-a calificat echipa. FCSB are șanse mari să ajungă în grupele competiției.“

Articolul precedentAndronache: “Nu se pune problema unei revanşe în faţa lui Mihai Teja!”
Articolul următorProbleme cu apa potabilă în mai multe zone din județ