Primăria va cumpăra peste 3.600 de indicatoare rutiere. Achiziţia este una dintre cele mai mari din ultimii ani şi vizează 45 de ti­puri de indicatoare. Valoarea contractului a fost estimată la 650.000 lei, fără TVA.

Suportul indicatoarelor este acoperit cu folii reflectorizante pentru a asigura perceperea acestora atât pe timpul zilei, cât și al nopţii.

„Obiectul achiziţiei îl constituie achiziţia indicatoarelor rutiere, reflectorizante şi sistemele de prindere aferente, fără stâlpii de susţinere a indicatoarelor rutiere“, se arată în caietul de sarcini.

Municipalitatea va achiziţiona 45 de tipuri de indicatoare, iar cele mai multe vor fi pentru „Oprirea interzisă“ (848 bucăţi), urmate de cele pentru presemnalizare treceri pietoni (400) şi indicatoare pentru treceri pietoni (388), în timp ce la staţiile de autobuz vor fi montate 250 de indicatoare noi.

Companiile interesate să furnizeze dispozitivele trebuie să depună oferte cel târziu la mijlocul lunii decembrie. După semnarea contractului, firma câştigătoare are patru luni la dispoziţie să livreze indicatoarele.

Noile indicatoare le vor înlocui pe cele existente care sunt deteriorate sau vor fi amplasate pentru semnalizarea unor noi condiţii de trafic aprobate în cadrul întrunirilor comisiei de circulaţie (introducerea de sensuri unice, intersecţii, locuri de parcare, treceri de pietoni, limitări de viteză, semaforizări, benzi de circulaţie speciale etc.).

Articolul precedentManifestările de Ziua Națională aduc modificări circulației mijloacelor de transport în comun
Articolul următorSpectacole în Piaţa Unirii într-un cort încălzit