Actorii Ateneului din Iaşi vor susţine, începând cu 6 decembrie, o serie de spectacole în Piaţa Unirii, în interiorul unui cort încălzit, special amenajat, cu scenă şi locuri pentru public.

Ddirectorul Ateneului Iași, Andrei Apreotesei, a declarat că o bună parte dintre reprezentaţiile şi evenimentele care se vor desfăşura în acel loc vor avea intrarea liberă.

Alături de evenimentele din Piaţa Unirii, Ateneul a pregătit şi o serie de spectacole care se vor desfăşura la instituţia culturală din Tătăraşi, patru invitaţi speciali urmând să susţină câte o reprezentaţie.

„Luna decembrie este o lună importantă pentru toată lumea, dar mai ales pentru cei mici. Este o lună bogată, cu foarte multe evenimente, fie că vorbim de premiere de teatru, de concerte sau de spectacole. Luna decembrie se anunţă şi cu patru invitaţi speciali, maestrul Florin Piersic, care va veni pe data de 7 decembrie, iar biletele s-au epuizat deja. De asemenea, Mircea Vintilă va veni pe data de 11 decembrie într-un concert extraordinar“, a menţionat Andrei Apreotesei.

Alături de cei doi artişti importanţi, pe scena Ateneului vor mai urca şi Tudor Gheorghe, dar şi Marian Râlea.

„Marţi, 11 decembrie, va fi lansarea naţională a ultimului album al maestrului Tudor Gheorghe, în prezenţa Domniei sale, aici, pe scena Ateneului. Maestrul nu a mai fost niciodată la Ateneu, prin urmare, ne bucurăm ca pe uşa celebrităţilor să avem şi semnătura maestrului“, a adăugat Andrei Apreotesei.

Cortul din Piaţa Unirii va avea aproximativ 400 de metri pătraţi, activităţile artistice urmând să aibă loc zilnic, până pe 17 decembrie.

Articolul precedentMunicipalitatea schimbă indicatoarele rutiere deteriorate
Articolul următorProtest în Piaţa Unirii de Ziua Națională