Alegerile privind funcția de decan al Baroului Iași vor avea un al doilea tur. Asta, după ce doi dintre candidați au obținut un număr de voturi insuficient.

Potrivit reprezentanților Baroului Iași, Tudor Duca a obținut 240 de voturi, în vreme ce Daniel Atasiei a primit 130 de voturi.

Alegerile pentru șefia Baroului au avut loc la Teatrul „Luceafărul”, din Iași. Potrivit celor de la Barou, au existat mai multe cazuri în care avocații au anulat buletinele de vot, după ce au tăiat de pe listă toți candidații sau au lăsat foaia goală. Votul propriu-zis a durat aproximativ o oră. Toți cei șase candidați au susținut discursuri în fața colegilor.

Așadar, alegerile au fost organizate nu doar pentru desemnarea decanului, ci și pentru membrii Consiliului Baroului, pentru Comisia de Cenzori, Comisia de Disciplină, Comisia Centrală de Disciplină și delegați la Congres.

Au existat șase candidaturi pentru funcția de decan, 47 pentru cele din Consiliu, 13 pentru Comisia de Cenzori, 11 pentru Comisia de Disciplină, patru pentru Comisia Centrală de Disciplină, dar și 30 pentru delegații la Congres.

 

Articolul precedentDragnea e dispus să facă orice pentru a avea 40.000 de oameni la mitingul de la Iași
Articolul următorTânără studentă, găsită dezbrăcată complet în centrul Iașului!