Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași organizează mâine, de la ora 12:00 la Atrium Palas, cea de-a VIII-a ediție a Galei Excelenței în Educație.

„Ne dorim să fie un eveniment pe măsura valorii lor, a elevilor cu performanțe înalte, dar și a mentorilor acestora, profesori de vocație. Ne dorim să arătăm comunității noastre că avem elevi pasionați și profesori dedicați care aduc la Iași, an de an, rezultate spectaculoase la olimpiadele naționale și internaționale. Efortul și rezultatele lor trebuie să fie cunoscute și apreciate, motiv pentru care le dedicăm anual această Gală a Excelenței”, a spus Genoveva Aurelia Farcaș, inspector școlar general.

Peste 500 de olimpici ieșeni și profesorii acestora vor fi premiați. Momentul culminant al Galei va fi cel al decernării titlului „Elevul anului”. Această distincție va fi acordată elevului care s-a remarcat în cursul anilor școlari încheiați prin cel mai bogat palmares de premii și distincții obșinute cu precădere la nivel internațional.

Premiile oferite constau în bani, cărți, telefoane mobile, medalii și revista “Excelsior” – revista olimpicilor ieșeni.

Articolul precedentPrins băut în traficul din Iași!
Articolul următorPuși la plată de polițiști: care a fost motivul!