Poliţiştii au acționat pentru verificarea legalității activității de taximetrie în zona a opt aeroporturi din țară, printre care şi cel din Iaşi. 

În doar două ore, au fost verificate peste 300 de autoturisme și au fost date 139 de amenzi pentru abateri de la normele privind circulația pe drumurile publice și activitatea de taximetrie. 

Sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Poliţie Transporturi și a Direcției Rutiere, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au acţionat recent în zona Aeroporturilor Internaţionale Iaşi, „Henri Coandă” Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Suceava, Constanța şi Bacău, pentru verificarea autovehiculelor care efectuează transport în regim de taxi. 

Activitatea a vizat prinderea persoanelor care practică ilegal taximetria, a celor care acostează persoane pentru a le oferi ilegal astfel de servicii, precum şi a celor care, deşi sunt autorizate, nu respectă regulile de tarifare sau standardul de calitate a serviciilor oferite. De asemenea, polițiștii au verificat funcționarea corectă a aparatelor de taxat, precum și starea tehnică a autovehiculelor care efectuau activități de taximetrie. 

În doar două ore, în funcție de traficul de pasageri din fiecare aeroport, poliţiştii au verificat 303 maşini, iar, în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 139 de amenzi, în valoare totală de peste 35.000 de lei. 

Dintre amenzile date, 121 au fost pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, 16 pentru încălcarea prevederilor Legii privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, iar două au fost date pentru alte abateri. 

Pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege au fost retrase opt certificate de înmatriculare. În acțiune au fost angrenați specialiști ai Registrului Auto Român și jandarmi. Astfel de controale, pentru siguranța transportului public de persoane, vor fi efectuate şi în perioada următoare. 

Articolul precedentDeputat ieşean: “Incompetenţa ucide! La propriu!”
Articolul următorMarius Bodea: Vă prezint „valiza” cu un mare tun pe care ni-l pregătea PSD-ALDE-Chirica