Doi minori au fost pedepsiți de către magistrații ieșeni, după ce au fost acuzați de comiterea unei fapte abominabile.

Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au dispus internarea celor doi adolescenți.

Față de inculpatul Petronel T., instanța ia măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de zece ani pentru comiterea infracţiunilor de omor și tâlhărie calificată. Aplică inculpatului Constantin V. măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de opt ani, pentru comiterea infracţiunilor de omor și tâlhărie calificată”au precizat magistrații ieșeni.

De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

Amintim că, în acest caz, anchetatorii au dispus clasarea cauzei în ceea ce îl privește pe minorul M.V., sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de omor și tâlhărie, întrucât minoritatea (12 ani) constituie o cauză de neimputabilitate care înlătură răspunderea penală.

Anchetatorii au precizat că, în noaptea de 8 spre 9 iulie 2018, în timp ce se aflau pe strada Anton Șesan, din municipiul Iași, observând victima, V.J. (în vârstă de 57 de ani), care dormea pe niște cartoane, inculpații Petronel T. (17 ani), Constantin V. (15 ani) și M.V. (12 ani, văr cu cel de-al doilea inculpat) au trezit-o și i-au cerut banii pe care îi avea asupra sa, cunoscând împrejurarea că obișnuia să cerșească.

„Întrucât victima a refuzat, inculpatul C.V. i-a aplicat câteva lovituri de pumn la nivelul feței, după care i-a sustras dintr-un buzunar al pantalonilor suma de 14 lei. Ulterior, cei trei minori au lovit victima cu picioarele de mai multe ori, cerându-i bani, agresiunile continuând și după intervenția nereușită a unui martor ocular în favoarea victimei”, a menționat Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Conform raportului medico-legal de necropsie întocmit de Institutul de Medicină Legală Iași, moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecutivă unui politraumatism cu hematom subdural, hemoragie subarahnoidiană, dilacerare cerebrală, fracturi costale, ruptură pulmonară, hematom hepatic, ruptură renală și ruptură splenică, leziunile cauzate ducând la deces. 

 

Articolul precedentDirectorul Aeroportului Iaşi, în incompatibilitate
Articolul următorA intrat cu un CUȚIT în secția de Poliție: ce s-a întâmplat!