Un recidivist a fost pedepsit de către judecătorii ieşeni, pentru comiterea unei infracţiuni. 

Magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au dispus condamnarea lui Constantin Bejan.

“Instanţa condamnă inculpatul la pedeapsa închisorii de doi ani, pentru săvârşirea infracţiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, cu executare în regim de detenţie”, au precizat judecătorii ieşeni.

De remarcat este faptul că decizia nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

Anchetatorii au precizat că, pe data de 29 martie 2018, în timp ce se afla în sediul Secţiei II de Poliţie Rurală Ciurea, unde fusese citat anterior în vederea audierii în calitate de suspect într-o altă cauză, a purtat asupra lui, fără drept, un cuţit metalic pliabil cu lungimea lamei de 11 centimetri şi lungimea totală de 29 de centimetri.

„Acest fapt a fost constatat cu ocazia luării măsurii reţinerii. Iniţial, inculpatul nu a justificat în vreun fel deţinerea cuţitului, iar, ulterior, cu ocazia audierii în cauză, a afirmat că i-a fost introdus în buzunar de unul din poliţiştii aflaţi în sediul secţiei”, a precizat Monica Palaghia, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi. 

 

Articolul precedentOMORÂT în bătaie pe stradă de doi minori
Articolul următorLa 18 ani, ARESTAT pentru o spargere de 10.000 de lei