Aproximativ 600 de persoane au participat duminică după-amiază la marşul Iaşi Pride, în timp ce aproximativ 30 de persoane au organizat o contramanifestaţie, scandând „Iaşiul nu-i Sodoma”.
Din grupul contestatarilor, la un moment dat s-a aruncat cu apă spre participanţii la marş. Asociaţia Rise OUT a organizat a treia ediţie a marşului Iaşi Pride, la acţiune fiind prezente aproximativ 600 de persoane.
Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii Alexandru Ioan Cuza, apoi au pornit în marş către centrul Iaşiului. În zona universităţii şi-au făcut apariţia şi zeci de contestatari ai evenimentului, aceştia fiind ţinuţi la distanţă de către jandarmi. Contestatarii au strigat „Iaşiul nu-i Sodoma”, au fluierat şi au huiduit. Mai multe persoane purtau în mâini icoane, iar o femeie a adus tămâie.
Pe parcursul marşului, care s-a desfăşurat pe traseul Copou- Bulevardul Independenţei – Str. Elena Doamna – Str. Anastasie Panu – Palatul Culturii, participanţii au strigat „Nu ne e ruşine”, „Solidaritate”, „Drepturi egale pentru fiecare”, „Iaşiul e iubire” şi „Emancipare, nu discriminare”.
Organizatorii evenimentului au precizat că Iaşiul este un oraş în care diversitatea comunităţii ar trebui îmbrăţişată. Acţiunea a fost autorizată de Primăria Iaşi. Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor a reacţionat sâmbătă, precizând într-un comunicat de presă că este vorba de „un nou marş al celor ce promovează atitudini împotriva firescului şi o ideologie dezumanizantă”.
Sursa: Realitatea de Iasi