În ședința de astăzi a Consiliului Local, aleșii vor dezbate un proiect de hotărâre care face referire la aplicarea „Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehiculele electrice în municipiile-reședință de județ” pentru realizarea proiectului „E-move-Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în Municipiul Iași”.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 1.063.740,71 lei, cu TVA. Contribuția municipalității ieșene va fi de 70.893,69 lei, reprezentând 10% din valoarea eligibilă a proiectului.

Implementarea proiectului va consta în amplasarea a patru stații de reîncărcare într-o primă etapă, fiind vorba și de opt locuri de parcare, destinate exclusiv reîncărcării autovehiculelor electrice. Amplasamentele vizate sunt următoarele: parcarea TVR (fosta clădire Romtelecom), parcarea Ciric, parcarea Spitalului Clinic „C.I. Parhon” și parcarea din șoseaua Națională nr.43.

Articolul precedentIașul vrea să adere la Platforma SDG
Articolul următorÎn cătuşe, pentru că ar fi vrut să îşi omoare o rudă