Agenții din cadrul Secţiei II de Poliţie Rurală Ciurea au oprit recent pentru control, în comuna Mogoşeşti, un autoturism, condus de un bărbat de 69 de ani.

Deoarece șoferul mirosea a alcool, acesta a fost testat, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Astfel, în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările continuă.

În plus, agenții din cadrul Secţiei VII de Poliţie Rurală Târgu Frumos au oprit pentru control, pe DE 583, în comuna Bălţaţi, un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani, din localitatea Brăiești.

Întrucât șoferul mirosea a alcool, acesta a fost testat, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus, de asemenea, la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducere sub influența alcoolului”, au precizat oamenii legii din Iaşi.

Mai mult, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au acționat zilele trecute pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente pe raza municipiului Iași.

În cadrul acțiunii au fost date 95 de amenzi, în cuantum de 18.560 de lei, fiind reținute şi trei permise de conducere. De exemplu, un bărbat de 50 de ani, din municipiul Iaşi, a fost sancţionat contravențional cu suma de 290 de lei, deoarece a traversat şoseaua Păcurari prin loc nepermis pietonilor”, au adăugat poliţiştii.

Articolul precedentINCREDIBIL: Poliţistă suspectată că ar fi furat cosmetice! 
Articolul următorInfractor, prins şi dus după gratii