Poliţiştii din Hîrlău au depistat un bărbat la volanul unui autoturism, care era beat criţă. Acesta circula chiar prin oraş.

„În cadrul unei acţiuni organizate la data de 17 martie, poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Rurală Hîrlău au oprit pentru control un auto ce se deplasa pe o stradă din oraşul Hîrlău. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat în vârstă de 62 de ani din municipiul Iaşi. Întrucât şoferul autovehiculului emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic, rezultând o alcoolemie de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de probe biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, iar cercetările continuă”, au adăugat reprezentanţii Poliţiei.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentO suceveancă a băut și s-a urcat la volan în județul Iași
Articolul următorCum să menținem un ficat sănătos