După ce Guvernul s-a declarat de acord cu preluarea la nivel local a direcţiilor judeţene de tineret şi sport, urmează să fie stabilit cine şi ce anume va prelua. La Iaşi, Primăria Iași și Consiliul Județean (CJ) Iași își doresc administrarea Sălii Polivalente, a Casei Studenţilor şi a Tabărei Ciric.

Președintele CJ Iași, Maricel Popa, a declarat că „Sala Sporturilor trebuie să fie într-adevăr a sporturilor, şi nu a târgurilor expoziţionale“, şi că Iaşul ar trebui să aibă o activitate sportivă mult mai mare.

Mai mult, reprezentanții CJ vor și Tabăra Ciric și Centrul de Agrement Muncel.

„Noi am făcut cerere încă de cum patru luni ca Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret să treacă în administraţia noastră“, a precizat Popa, care a adăugat că „noi îi putem ajuta, avem chiar un proiect transfrontalier pentru copii, pentru organizarea unor tabere şi a unor schimburi de experienţă. Vrem să investim şi să facem toate taberele de copii funcţionale.“

Municipalitatea își dorește de mai mulți ani administarea Casei de Cultură a Studenţilor şi a patrimoniului DJTS. Primăria a investit 300.000 de lei în noua suprafaţă de joc de la Polivalentă, inaugurată în luna februarie a acestui an.

Articolul precedentConsiliul Județean vrea finanțare pentru clădirea fostei Chesturi
Articolul următorJaful de arbori de la Grajduri s-a lăsat cu o reținere