La Spitalul de Neurochirurgie „N. Oblu“ Iași a fost primul pacient cu COVID-19 operat de managerul spitalului, Lucian Eva, de tumoră cerebral.

„Am operat primul pacient cu tumoră cerebrală, infectat cu virusul COVID-19 cu succes. A fost o operație unică pentru întreaga echipă. Trebuie să precizez că a fost o intervenție chirurgicală aparte și am putea spune chiar sub presiune și asta datorită faptului că am fost nevoiți să purtăm combinezoane și echipamente de protecție speciale, în contextul infecției cu virusul COVID-19.

În sala de operație au participat șapte cadre medicale care au fost instruite impecabil, toate procedurile de pregătire și intervenție fiind respectate cu strictețe, iar într-un final eforturile noastre au fost încununate de succes. O intervenție emoționantă pentru întreaga echipă, asta în ciuda faptului că am fost costumați cu toții ca niște “cosmonauți”.

Pacienta în vârstă de 65 de ani a fost internată în urmă cu zece zile. Femeia este din județul Suceava și a fost diagnosticată cu glioblastom, pe înțelesul tuturor cu tumoră cerebrală. În urma testelor făcute în spitalul nostru, la trei zile de la internare aceasta a fost diagnosticată pozitiv și cu virusul COVID-19. Intervenția chirurgicală nu a putut fi evitată, starea de sănătate a pacientei fiind precară încă de la prima zi de spitalizare”, a declarat Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie.

Articolul precedentConsiliul Județean Iaşi a decis firma care se va ocupa de spitalul mobil
Articolul următorSurpriză făcută de polițiștii ieșeni unei asistente prinsă încălcând regulile de circulație