Agenții din cadrul Poliţiei oraşului Hârlău şi Secţiei IX de Poliţie Rurală au acţionat pentru asigurarea unui climat corespunzător de siguranţă publică şi prevenirea accidentelor rutiere.

Au fost controlate 21 de societăți comerciale și au fost verificate 42 de maşini și 17 căruţe, fiind legitimate 102 persoane. Totodată, au fost date 34 de amenzi, în cuantum de 8.285 de lei. De asemenea, au fost reținute două permise de conducere.

Astfel, doi tineri, ambii de 18 ani, din comuna Coarnele Caprei au fost amendaţi cu câte 200 de lei deoarece, aflându-se pe un drum public, i-au adresat injurii și expresii jignitoare unui bărbat din aceeași localitate.

Mai mult, o femeie de 42 de ani, din comuna Belcești, a fost amendată întrucât a făcut scandal pe un drum public, a adresat cuvinte şi expresii jignitoare persoanelor care treceau pe lângă ea și a refuzat să se legitimeze la cererea polițiștilor.

Articolul precedentAlin Aivănoaei, noul președinte al Organizatiei Municipale a PMP Iași
Articolul următorNinsoare a dat peste cap circulația în mai multe zone din județul Iași (FOTO)