Având în vedere interesul cetățenilor pentru proiectul „Salvator din pasiune”, la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „M.G. Sturdza”, al judeţului Iaşi, începând cu data de 17 noiembrie, va începe un nou ciclu de pregătire destinat voluntarilor.

Astfel, persoanele interesate vor participa la programe de instruire constând în noțiuni de bază în domeniul situațiilor de urgență, cursuri de primajutor, cursuri de pregătire pentru intervenţia în situaţii de urgenţă (stingere incendii, căutare-salvare).

După absolvirea cursurilor corespunzătoare şi efectuarea unui număr stabilit de ore de voluntariat (între 120 şi 480), voluntarii vor putea participa la intervenţii împreună cu echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Iaşi.

Cei care doresc să desfăşoare activităţi de voluntariat alături de salvatorii ieşeni trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani, apt din punct de vedere medical, să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea de infracţiuni cu intenţie, să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul serviciilor Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă.

De asemenea, dosarul candidatului trebuie să conţină cererea de înscriere (formularul poate fi descărcat de pe site-ul isujis.ro), certificat de cazier judiciar (doar pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani), copie după actul de identitate, aviz psihologic cu mențiunea „Apt pentru desfăşurarea activităţilor de voluntariat”, act doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare, adeverinţă medicală cu menţiunea „apt pentru efort fizic” şi acordul părinţilor / tutorelui legal, doar pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

Detalii suplimentare referitoare la activitatea de voluntariat pot fi obţinute accesând site-ul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă sau al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza”al Judeţului Iaşi. Dosarele de înscriere pot fi depuse până pe data de 12 noiembrie la sediul Inspectoratului.

Articolul precedentFuncţionar ieşean, găsit în incompatibilitate de ANI
Articolul următorJefuită într-un magazin: suspectul a fost prins