La data de 16 decembrie a.c., în jurul orei 11.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au depistat în trafic un bărbat, de 47 de ani, din județul Iași, în timp ce conducea un autoturism pe strada Castanilor, în Târgu-Neamț.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Astfel, acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În cauză,  polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Articolul precedentGUVERNUL a făcut un pas înapoi. Salariile profesorilor CRESC de la 1 IANUARIE cu 8%
Articolul următorConstantin-Daniel Cadariu: „Sunt șanse mari să lansăm anul viitor a doua etapă a schemei HoReCa”