ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din meditații, acordate în particular de persoanele fizice

ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din meditații, acordate în particular de persoanele fizice
Agenția Națională de Administrare Fiscală continuă să extindă materialele informative dedicate persoanelor fizice și juridice pentru a încuraja cât mai mult conformarea fiscală voluntară a contribuabililor.
Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din meditații, acordate în particular de persoanele fizice, a fost publicat pe portalul ANAF
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) vine în sprijinul contribuabililor persoane fizice care realizează venituri din meditații, activități educaționale și alte forme de învățământ, prin publicarea Ghidului privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din meditații acordate în particular de persoanele fizice care realizează venituri din aceste activități.
Persoanele fizice care realizează venituri din meditații au obligația de a depune Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212) până la data de 25 mai.
Ghidul poate fi consultat pe portalul www.anaf.ro, în secțiunea Asistență Contribuabili/Servicii oferite contribuabililor/Ghiduri curente și alte materiale informative, la acest link https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/Ghid_meditatii_2022.pdf
Agenția Națională de Administrare Fiscală continuă să extindă materialele informative dedicate persoanelor fizice și juridice pentru a încuraja cât mai mult conformarea fiscală voluntară a contribuabililor.
Citește și:
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News










