Expoziţia de Invenţii „Inventica 2019”, la Iași

64986388_2550492801676679_3811238156087328768_o
A 23-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Invenţii „Inventica 2019” şi a Conferinţei Internaţionale de Inventică, organizate de către Institutul Naţional de Inventică Iaşi din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) se desfăşoară începând de ieri și până vineri în Sala Paşilor Pierduţi şi sala Bibliotecii TUIASI.
„Expoziţia Internaţională de Invenţii Inventica 2019 şi a Conferinţa Internaţională de Inventică au devenit manifestări care relevă nivelul de creativitate atins de către specialiştii din diverse domenii, fiind un reper al modului în care pot fi puse în practică acumulările de cunoştiinţe ştiinţifice. Din acest punct de vedere, şcoala ieşeană de inventică a dovedit întotdeauna că are resurse foarte bogate, un potenţial creativ care trebuie pus în valoare prin proiecte concrete, aşa cum sunt şi invenţiile ce vor putea fi văzute la acest Salon. Desigur, ideal ar fi ca eforturile cercetării să-şi găsească mereu o aplicare în zona practică, mai ales în domeniile care interesează direct omul obişnuit, astfel încât studiul ştiinţific să nu rămână la nivelul abstract, ci să presupună, măcar în domenii sensibile precum medicina, o concretizare a ideilor şi proiectelor. Până la urmă, de binefacerile inventivităţii cercetătorilor trebuie să ne bucurăm cu toţii, iar creaţiile ştiinţifice să ne îmbunătăţească substanţial nivelul de viaţă”, a declarat primarul Mihai Chirica, prezent la deschiderea Expoziţiei Internaţionale de Invenţii „Inventica 2019”.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

