FRIEDRICH MERZ VA FI NOUL CANCELAR AL GERMANIEI
FRIEDRICH MERZ VA FI NOUL CANCELAR AL GERMANIEI
El a câştigat cea de a doua sesiune de vot din camera inferioară
Liderul Uniunii Creştin Democrate din Germania, Friedrich Merz, a primit susţinerea Parlamentului pentru a deveni noul cancelar al ţării.
El a câştigat cea de a doua sesiune de vot din camera inferioară a legislativului German, Bundestag, după ce la prima şedinţă, de dimineaţă, spre surprinderea generală, nu a reuşit să obţină numărul de voturi necesare pentru învestire, deşi acordul încheiat cu social-democraţii îi asigura teoretic majoritatea. I-a lipsit susţinerea a şase deputaţi.
Friedrich Merz are 69 de ani şi mai are nevoie acum de numire din preşedintelui ţării pentru a prelua şefia guvernului.
Liderul creștin-democrat, Friedrich Merz, a fost ales cu puțin timp în urmă de către Bundestag în funcția de cancelar federal, după o zi extrem de tensionată care amenința să arunce Germania într-o criză politică profundă.
A fost pentru prima dată în istoria țării când un cancelar desemnat a avut nevoie de două încercări pentru a primi în cele din urmă susținerea necesară în Bundestag.
Vizibil marcat de evoluția primului vot, Merz s-a retras pentru consultări cu propriul partid, urmate apoi de negocieri intense cu celelalte grupuri parlamentare, care într-un final i-au asigurat succesul.
Liderul conservator se află în drum spre Palatul Bellevue, unde președintele federal Frank-Walter Steinmeier îi va înmâna certificatul de numire. Noul cancelar va conduce un cabinet format din 18 ministri, cu unul în plus față de precedentul guvern, grație înființării unui nou Minister al Digitalizării.
Merz preia mandatul de cancelar într-un moment crucial pentru țara sa și pentru Europa.
Printre prioritățile absolute anunțate de el se numără revigorarea economiei germane, refacerea colaborării cu Franța și stabilirea unei strategii europene în relațiile tensionate cu Statele Unite.
De asemenea, el va trebuit să țină la distanță Alternativa pentru Germania. Formațiunea, clasată pe locul doi în alegerile din februarie, a fost recent desemnată drept partid extremist de instituțiile de securitate internă, dar domină cele mai recente sondaje.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:58 - Cinci persoane urmărite internațional, aduse în România de Poliția Română
- 17:51 - Unde se poate face grătar legal și ce amenzi riscă românii care aprind focul în locuri nepermise
- 15:45 - Fenechiu (PNL), discuții cu grupul PACE înainte de votul moțiunii: „Nu am amenințat, nu am făcut promisiuni, le-am cerut părerea”
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News














