STATELE UNITE RETRAG CIRCA 800 DE MILITARI DIN ROMÂNIA, APROAPE JUMĂTATE DIN EFECTIVELE PE CARE LE AU ÎN ȚARA NOASTRĂ - SURSE OFICIALE

STATELE UNITE RETRAG CIRCA 800 DE MILITARI DIN ROMÂNIA, APROAPE JUMĂTATE DIN EFECTIVELE PE CARE LE AU ÎN ȚARA NOASTRĂ - SURSE OFICIALE
Administrația Trump ar urma să retragă mii de militari americani din România și alte țări de pe frontul estic al NATO
Administrația Trump ar urma să retragă mii de militari americani din România și alte țări de pe frontul estic al NATO, o schimbare semnificativă care a stârnit îngrijorări. Informația a fost oferită de trei oficiali americani și europeni pentru publicația Kyiv Post
Potrivit surselor care au dorit să-și păstreze anonimatul, decizia a fost luată luni în cadrul oficial NATO, iar în următoarele zile urmează și un anunț public. Statele Unite vor retrage trupe din România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia, dar nu „mai mult de un batalion”, arată publicația ucraineană.
În cazul României, ar fi vorba de circa 800 de oameni, ceea ce ar însemna că în bazele militare din țara noastră rămân circa 1.000 de soldați americani.
Decizia survine într-un moment de anxietate crescută, pe fondul intensificării incursiunilor rusești în spațiul aerian NATO, inclusiv în România. Surse citate de Realitatea Plus indică și posibilitatea ca, în cazul țării noastre, decizia să fi fost influențată și de atitudinea ostilă a liderilor de la București față de administrația Trump.
Scenariul pare justificat și de faptul că președintele Trump s-a întâlnit recent cu noul președinte suveranist al Poloniei, Karol Nawrocki, și a garantat că trupele americane nu vor fi reduse în Polonia.
MApN confirmă decizia Statelor Unite de a-și retrage trupe din România și alte țări vecine
Citește și:
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News











