Vremea 12 octombrie - Vreme ploioasă în nordul și centrul țării - Maxime între 14 și 20 de grade

Vremea 12 octombrie - Vreme ploioasă în nordul și centrul țării - Maxime între 14 și 20 de grade
Astăzi cerul va avea înnorări şi temporar va ploua în zonele de deal şi de munte
Vremea în data de 12 octombrie se menține în normele normale însă ploile își fac simțită prezența tot mai frecvent.
Astăzi cerul va avea înnorări şi temporar va ploua în zonele de deal şi de munte din nordul şi centrul ţării. Vor fi posibile ploi pe arii restrânse și în vest, sud-vest şi nord-est, unde cantităţile de apă pot depăşi, prin acumulare, 10 l/mp. Valorile termice se vor situa în jurul celor normale, astfel că maximele vor fi cuprinse între 14 şi 20 de grade. Dimineaţa, în zonele joase de relief, se va forma ceaţă.
În București cerul va avea unele înnorări, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat. Dimineața temperatura va fi între 10 și 11 grade, iar maxima ajunge la 19.
La munte cerul va avea înnorări şi va ploua. Cantităţile de apă pot depăşi izolat 15 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, iar valorile termice se vor situa în jurul normale pentru această perioadă, astfel că la Semenic și Păltiniș vor fi 11 grade, 12 la Sinaia, iar maxima de 14 grade se va înregistra la Predeal și Stâna de Vale.
Citește și:
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News










