20 de zile în arest pentru o alcoolemie de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat

20 de zile în arest pentru o alcoolemie de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat
Poliţiştii rutieri efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Poliţiştii rutieri efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
La data de 6 februarie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii locali au anunţat poliţiştii rutieri despre faptul că au depistat, pe raza municipiului Iaşi, un conducător auto, de 29 ani, din comuna Sascut, care emană halenă alcoolică.
Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 7 februarie a.c., tânărul cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iaşi.
La data de 8 februarie a.c., acesta a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi Judecătoriei Iaşi, instanţă care a dispus arestarea sa preventivă pentru 20 de zile.
Cercetările continuă.
Sursa: Realitatea de Iasi
Citește și:
- 19:59 - Apare o nouă pensie în România. Sistemul este inspirat din modelul american, unde contribuabilul ia deciziile principale
- 15:50 - Prețurile carburanților au explodat în Uniunea Europeană
- 21:24 - Mircea Lucescu, condus pe ultimul drum vineri: unde va fi înmormântat și la ce oră au loc onorurile militare
- 19:27 - Mesaj de la Washington: Trump cere statelor NATO să acționeze rapid în criza din Golf
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News











