Responsabilitatea pentru intervenția în cazul urșilor care ajung în localități revine acum, în principal, autorităților locale.
Potrivit OUG 81/2021, primarul sau viceprimarul coordonează echipa care trebuie să decidă dacă animalul este alungat, tranchilizat și relocat sau, în anumite situații, împușcat ori eutanasiat.
Edilii reclamă însă că întreaga presiune a fost transferată asupra lor, deși problema gestionării populației de urși depășește nivelul unei singure localități.
Primarul coordonează intervenția
Atunci când un urs este semnalat într-o localitate, intervenția este declanșată în urma unui apel la 112. La fața locului ajunge o echipă coordonată de reprezentantul primăriei.
Din echipă fac parte reprezentantul fondului cinegetic, un medic veterinar și reprezentantul Jandarmeriei. Aceștia analizează situația și stabilesc măsura care trebuie aplicată în funcție de comportamentul animalului și de nivelul de pericol.
Ursul poate fi alungat sau relocat
În situațiile în care pericolul poate fi îndepărtat fără uciderea animalului, echipa poate opta pentru alungare sau pentru tranchilizare și relocare.
Procedura a fost modificată în ultimii ani pentru a permite autorităților să reacționeze mai rapid atunci când un exemplar pătrunde în intravilan.
Legislația permite inclusiv intervenția prin împușcare sau eutanasiere atunci când există un pericol concret și imediat pentru oameni sau bunurile acestora ori când este vorba despre un urs habituat.
Ce înseamnă „urs habituat”
Un urs habituat este un animal care și-a pierdut frica naturală față de oameni după contact repetat cu aceștia.
Un astfel de exemplar poate reveni frecvent în gospodării, poate căuta hrană în apropierea caselor și poate deveni un pericol pentru comunitate.
Specialiștii atrag atenția că unele animale ajung să se comporte astfel după ce sunt obișnuite cu prezența oamenilor sau găsesc constant hrană în apropierea localităților.
Primarii spun că sunt puși într-o situație dificilă
Edilii din localitățile în care apar frecvent urși susțin că intervenția este dificilă, mai ales noaptea, în zone întinse și greu accesibile.
Într-un astfel de caz, echipele trebuie să localizeze animalul, să evalueze riscul și să decidă rapid ce măsură poate fi aplicată.
Problema este cu atât mai complicată atunci când ursul se află într-o zonă dens populată, unde folosirea unei arme poate pune în pericol alte persoane.
Un singur paznic de vânătoare poate participa
Regulile prevăd că primăriile din zonele în care există urși trebuie să aibă un contract cu un fond cinegetic din apropiere.
La intervenție poate participa un singur paznic de vânătoare din partea fondului contractat, cu arma stabilită în prealabil. Situația este criticată de unii edili și specialiști, care consideră că resursele disponibile nu sunt întotdeauna suficiente pentru intervenții rapide și sigure.
Relocarea nu rezolvă întotdeauna problema
Unii specialiști în carnivore mari pun sub semnul întrebării și eficiența relocării urșilor.
Un animal obișnuit cu oamenii poate reveni la comportamentul problematic chiar și după mutarea într-o altă zonă. Din acest motiv, cercetătorii susțin că este nevoie și de măsuri care să prevină apropierea urșilor de localități, nu doar de intervenții după ce aceștia au ajuns în gospodării.
În același timp, autoritățile au introdus reguli mai clare privind intervenția asupra exemplarelor care reprezintă un pericol.
Hrănirea urșilor poate atrage amenzi
O altă problemă este hrănirea animalelor sălbatice.
Ministerul Mediului avertizează că hrănirea urșilor îi obișnuiește cu prezența oamenilor și îi poate determina să se apropie tot mai mult de zonele locuite. Pentru hrănirea urșilor în libertate sunt prevăzute amenzi între 10.000 și 30.000 de lei.
Cine răspunde când ursul intră în localitate
În cazul unei prezențe semnalate în intravilan, primarul sau viceprimarul coordonează echipa de intervenție, iar decizia este luată în funcție de evaluarea făcută la fața locului.
Prefectul nu poate înlocui autoritatea locală în această procedură. Instituția Prefectului poate oferi sprijin, însă legea stabilește că decizia operativă aparține echipei de intervenție constituite la nivelul localității.
Pentru comunitățile din zonele montane și submontane, problema rămâne însă una dificilă: autoritățile trebuie să protejeze oamenii fără să ignore statutul de specie protejată al ursului brun, iar intervenția trebuie făcută rapid, dar strict în limitele legii.
