Teribilism sau inconştienţă

Teribilism sau inconştienţă
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bivolari efectuează cercetări cu privire la un tânăr depistat în trafic, la volan, deşi nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bivolari efectuează cercetări cu privire la un tânăr depistat în trafic, la volan, deşi nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În data de 22 noiembrie a.c., în jurul orei 17.35, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bivolari - I.T.P.F. Iași a oprit pentru control, pe raza localității Bivolari, un autoturism marca Volkswagen Golf 5, înmatriculat în România, condus de cetățeanul român P.M., în vârstă de 21 de ani, domiciliat pe raza judeţului Botoşani.
Cu ocazia efectuării controlului, în urma verificărilor suplimentare poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul nu a obținut niciodată dreptul de a conduce autovehicule.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Sursa: Realitatea de Botosani
Citește și:
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News











