Horia Sabo a pierdut procesul cu Poli Iași

Sabo
Litigiul intentat Asociaţiei Clubul Sportiv Municipal Politehnica Iaşi de către asociatul Horia Sabo a fost tranşat de instanţă.
Magistraţii din cadrul Tribunalului Iași au respins joi apelul formulat de Horia Sabo în litigiul cu Poli Iași, printr-o sentință definitivă. „
Instanța respinge apelul declarat de reclamantul Sabo Horia Vlad împotriva sentinţei civile pronunţată de Judecătoria Iaşi, sentinţă pe care o păstrează. Ia act de faptul că intimata Asociaţia Clubul Sportiv Municipal Politehnica Iaşi înţelege să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată. Definitivă”
, au precizat reprezentanții Tribunalului Iași. La fond, magistrații din cadrul Judecătoriei Iaşi au respins acţiunea în ordonanţă preşedinţială formulată de Sabo. Ulterior, acesta a contestat sentința. Sabo a decis recent să acţioneze în judecată Asociaţia în două dosare distincte. Prin cererea înregistrată la Judecătorie, Sabo a solicitat ca, pe cale de ordonanţă preşedinţială, instanţa să oblige Asociaţia Clubul Sportiv Municipal Politehnica Iaşi la respectarea atribuţiilor şi prerogativelor funcţiei de director general, aşa cum acestea izvorăsc din Contractul de Asociere nr. 396 / 8 iunie 2018, precum şi să se abţină de la a face acte sau fapte prin care să-i limiteze aceste prerogative şi atribuţii pană la soluţionarea altei cauze. În opinia lui Sabo, deşi el şi-ar fi îndeplinit întocmai obligaţiile contractuale asumate, Asociaţia ar fi cea care îşi încalcă propriile obligaţii, cu intenţia de a determina încetarea contractului, indicând în acest sens adoptarea de către Consiliul Director a unor hotărâri ce au dus la preluarea managementului Asociaţiei şi excluderea lui din acesta în mod nejustificat.Asociaţia a susţinut că, de fapt, prin contract, s-a stabilit ca Sabo să contribuie pentru sezonul competiţional 2018/2019 cu suma de aproximativ 800.000 de euro, urmând ca acesta să fie constituită din fonduri băneşti sau surse proprii, de la terţi sau orice alte surse băneşti legale.
Citește și:
- 10:45 - Rică Răducanu, devastat de durere: ”S-a dus Mircică al meu. Să le povestiţi, tată, la toţi cine a fost Mircea Lucescu”
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 18:18 - Românii protestează pașnic, miercuri, în fața sediului CNA. Oamenii sunt revoltați de decizia de suspendare a licenței realitatea Plus
- 16:41 - Situație critică pentru Mircea Lucescu: medicii au descoperit AVC-uri și trombembolism pulmonar
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News











