Studenţii agronomi şi veterinari ieşeni cer demisia lui Petre Daea, ministrul Agriculturii, şi a lui Geronimo Brănescu, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), pentru modul dezastruos în care aceştia au gestionat criza pestei porcine, care a ajuns să se extindă în 13 judeţe ale ţării, fiind ucişi peste 230.000 de porci şi fiind distrus un întreg segment al industriei agro-alimentare.

„Guvernul avea cunoştinţă despre pericolul pestei porcine încă din iunie 2016, moment din care Serviciul Român de Informaţii (SRI) a făcut 132 de sesizări până în august a.c., precum şi din februarie 2017, când a fost avertizat de către Comisia Europeană cu privire la necesitatea prevenirii acestui fenomen. Datorită gravei inconştienţe şi gradului ridicat de corupţie din Ministerul Agriculturii, informaţiile nu au fost folosite pentru prevenirea pestei, ci pentru utilizarea lor de către anumite persoane apropiate liderilor coaliţiei de guvernare, în vederea conservării propriei afaceri prin sacrificarea porcilor înainte de momentul declanşării la scară largă a pestei, cu scopul de a obţine, pe termen lung, un monopol pe piaţă, în detrimentul altor ferme mari sau al micro-fermelor ţărăneşti“, susțin studenții USAMV Iași.

De asemenea, studenţii condamnă ferm politica marilor procesatori de carne care propun în mod abuziv interzicerea creşterii suinelor şi a altor animale în gospodării mici ţărăneşti, urmărind prin aceasta crearea unui monopol neloial al marilor ferme pe piaţa agro-alimentară, contrar legislaţiei, practicii ecologice, tradiţiei zootehnice româneşti şi bunelor practici europene în domeniu.

„Ignorarea avertizărilor primite de Guvern în privinţa iminenţei izbucnirii epidemiei de pestă porcină arată incompetenţa actualului ministru şi complicitatea cu unii producători care au câştigat de pe urma crizei. Un întreg sector agro-alimentar a fost aproape distrus, cu pierderi de zeci de milioane de euro, iar carnea de porc românească a ajuns să fie refuzată la export. Pentru acest dezastru trebuie să plătească numaidecât persoanele responsabile, iar pentru aceasta ne punem nădejdea în ancheta desfăşurată de Parchetul General. Totodată, atragem atenţia asupra faptului că fermierii din Republica Moldova au ajuns să îşi piardă speranţa în orice colaborare cu autorităţile române în materie agricolă. Imaginea României ca partener de nădejde a fost grav afectată în stânga Prutului.”, a declarat Andrinalina Găină, studentă în cadrul USAMV Iaşi.

„Avem de-a face cu un vădit abuz din partea instituţiilor statului în ceea ce priveşte criza pestei porcine africane, care a lovit nu doar marii producători, care nu erau în vreo relaţie de afaceri sau de prietenie cu persoane din actuala coaliţie de guvernare, cât mai ales micii producători şi ţăranii, care au ajuns să crească porci în beciuri sau să îi taie în ascuns. Pentru unele familii, creşterea câtorva porci este singura sursă de venit, care oricum abia poate asigura un trai la nivel de subzistenţă. Pentru aceste cazuri în special, Ministerul Agriculturii ar trebui să intervină urgent, sub o conducere competentă.”, a declarat Corina David, studentă în cadrul USAMV Iaşi.

Articolul precedentPeste 1.500 de imobile vândute în Iași în luna august
Articolul următorA vrut să facă moarte de om: uite ce a pățit!