Polițiștii ieşeni au intervenit la peste 90 de incidente, cele mai multe fiind sesizate prin numărul pentru apeluri de urgenţă 112. 

Oamenii legii au dat peste 120 de sancţiuni contravenţionale, iar, în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate, au fost sesizate 33 de infracțiuni.

Astfel, a fost organizată o acțiune și s-a intervenit la 96 de incidente, dintre care 78 au fost sesizate prin 112.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au dat 122 de amenzi, în valoare totală de 26.070 de lei. Mai mult, au fost reținute în vederea suspendării şase permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare”, a declarat Ioana Buştiuc, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

Articolul precedentDeputat ieşean: “În România, orice fenomen se poate transforma într-o catastrofă!”
Articolul următorSimulare a examenului de admitere la UMF Iași