Special pentru populația de etnie rromă din județ, vor fi achiziționate și administrate teste rapide pentru depistarea hepatitei B și C și HIV, destinate persoanelor defavorizate. Achizițiile fac parte din Programul Național de Screening privind infecția cu virusul hepatic C la populația defavorizată din zona de nord-est a țării.
„După cum ne-au spus specialiștii de la Spitalul de Boli Infecțioase, această categorie nu a mai făcut până acum subiectul unei astfel de testări. Medicii de familie din comune vor identifica acele cazuri cu risc, iar cadrele medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase îi vor însoți pentru a face testările”, a spus președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa.
Avantajul acestor teste este acela că rezultatele se obțin în cel mult jumătate de oră de la preluarea probei. Persoanele diagnosticate vor primi tratament adecvat și vor fi monitorizate la Spitalul de Boli Infecțioase Iași.
În ultimii trei ani, la această unitate medicală, singura de profil din zona Moldovei, au fost tratați aproximativ 1200 de pacienți infectați cu virus hepatitic C.
Consiliul Județean Iași are din această lună un consilier pentru problemele rromilor care se va implica în proiectele destinate etniei.