Oamenii legii din cadrul Secției I de Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că agenții de pază din incinta unei societăți comerciale au surprins un tânăr, în timp ce ar fi încercat să fure produse din magazin.

Polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, de 20 de ani, din Republica Moldova, ar fi intrat într-un magazin din municipiul Iași și ar fi furat produse alimentare și nealimentare, cauzând un prejudiciu de aproximativ 560 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru furt.

Mai mult, oamenii legii au fost sesizați cu privire la faptul că agenții de pază din incinta unei firme au surprins o tânără, în timp ce ar fi încercat să fure produse din magazin.

Polițiștii au stabilit faptul că o tânără de 29 de ani, din orașul Podu Iloaiei, ar fi intrat în magazin și ar fi furat o boxă portabilă, cauzând un prejudiciu de aproximativ 200 de lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal pentru furt.

Agenții din cadrul Secției VI de Poliție au fost sesizați, la rândul lor, referitor la faptul că o femeie a fost surprinsă în timp ce ar fi încercat să fure produse din magazin.

Astfel, o femeie de 60 de ani ar fi intrat într-un magazin din municipiul Iași și ar fi furat produse alimentare, cauzând un prejudiciu de aproximativ 40 de lei. Prejudiciul a fost recuperat, iar femeia e cercetată acum tot pentru furt.

 

Articolul precedentGăsiţi băuţi bine la volan, pe drumurile din judeţ
Articolul următorÎncătuşat pentru că şi-ar fi sechestrat, agresat şi VIOLAT concubina!