Parlamentul European a avertizat marţi împotriva degradării situaţiei drepturilor omului în Turcia, solicitând eforturi reale de la Ankara fără de care nicio perspectivă de reluare a negocierilor de aderare la UE nu ar fi posibilă, relatează AFP.

 
 

Cu 448 de voturi (67 de voturi împotrivă, 107 abţineri), deputaţii au adoptat un raport care deplânge ”declinul libertăţilor fundamentale, al democraţiei şi statului de drept” în Turcia şi insistă asupra ”lipsei de voinţă politică pentru a duce la îndeplinire reformele necesare” în acest domeniu.

Parlamentul şi instituţiile europene ”nu trebuie să tacă în faţa actualei spirale autoritare în care se scufundă ţara”, a susţinut în cursul unei dezbateri, luni seară, europarlamentarul socialist spaniol Nacho Sanchez Amor, autorul raportului.

 

În timp ce Parlamentul European consideră ”esenţială” cooperarea UE-Turcia şi recunoaşte o îmbunătăţire recentă a relaţiilor cu Ankara, un mediator important în războiul din Ucraina, el insistă asupra problemelor constante care apar cu statele membre vecine, în special Cipru şi Grecia.

Parlamentul European deplânge, de asemenea, obiecţiile Turciei faţă de aderarea Suediei şi Finlandei la NATO, solicitând ca cererile acestor ţări să fie examinate ”cu bună-credinţă”.

 

Ankara blochează intrarea Suediei şi a Finlandei în Alianţa Nord-Atlantică, acuzând aceste două ţări scandinave că adăpostesc ”terorişti” ai Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi aliaţi ai acestora. 

Articolul precedentÎn plină criză, salariile primarilor ar urma să crească – Ce sumă uriașă încasează edilul unei comune
Articolul următorCulisele statului paralel | Povestea privatizărilor din România, după 1989 – De ce unele au eșuat. Condiții puse de stat