Magistraţii ieşeni au confirmat măsura arestului preventiv impusă împotriva fiului lui Costel Corduneanu. Alex Corduneanu va rămâne astfel în arest cel puţin 30 de zile, el fiind cercetat pentru trafic şi consum de droguri de mare risc. 

Fiul liderului interlop a fost prins, alături de doi prieteni, în timp ce venea la Iaşi şi avea asupra sa peste 30 de grame de heroină. 

„S-a procedat la efectuarea unui control corporal amănunţit, moment în care asupra numitului Corduneanu Alex, în chiloţi, respectiv în zona organelor genitale, a fost identificat un pacheţel plastic de formă ovală, ce conţinea în interior o substanţă pulvurulentă de culoare maro, suspect a face parte din categoria substanţelor aflate sub control naţional“, se arată în referatul de arestare. 

Alex Corduneanu cumpărase drogurile cu 4.500 de lei şi voia să le vândă cu peste 100.000 de lei, au mai precizat anchetatorii. 

Articolul precedentAndrei Cristea: „Sunt convins că jucătorii noi se vor integra și ne vor ajuta, deoarece sunt valoroși“
Articolul următorMichael Omoh și Kevin Luckassen au semnat cu Politehnica Iași