Ministrul Energiei – Virgil Popescu cere demisii după tragedia din Gorj și anunță că miercuri Corpul de Control va fi la Complexul Energetic Oltenia pentru a evalua securitatea în muncă a angajaților.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a solicitat demisia a trei directori din cadrul Complexului Energetic Oltenia, pe cale ierarhică, ce răspund direct de activitatea Carierei Jilţ Sud. Ministrul a precizat că tragedii precum cea de marţi nu trebuie să se mai întâmple.

Virgil Popescu a ajuns marți seară la Prefectura Gorj unde a avut discuții cu autoritățile și a anunțat că va face ulterior declarații de presă. Acesta a fost la Cariera Jilţ Sud, unde a stat de vorbă cu angajaţii, dar şi cu reprezentanţii conducerii unităţii.

Ministrul Energiei a precizat că nu a mers la locul producerii accidentului, pentru că “era noapte şi nu se putea înainta”, dar dacă ar fi fost echipat corespunzător şi pe timp de zi, probabil ar fi ajuns.

Virgil Popescu: Am solicitat 3 demisii, de urgență, pentru că asemenea tragedii nu trebuie să se mai întâmple 

„Am avut o discuţie cu şeful de tură, am primit informaţii despre ceea ce s-a întâmplat acolo. Am avut o discuţie şi cu directorul sucursalei miniere (…). Am vorbit deja cu şeful Corpului de Control al Ministerului Energiei şi o comisie va veni la CE Oltenia pentru evaluarea stadiului securităţii în muncă (….) şi am solicitat deja, de urgenţă, schimbarea din funcţie a directorului sucursalei miniere, a directorului exploatării şi a şefului Carierei pentru că asemenea tragedii nu trebuie să se mai întâmple. (…) Nu s-a putut intra acolo, era noapte. Am discutat cu minerii, dar prefer să păstrez discuţiile confidenţiale”, a spus Virgil Popescu, citat de agerpres.ro.

Virgil Popescu: Mâine, Corpul de Control va veni la CE Oltenia

Ministrul a adăugat că miercuri va ajunge la CE Oltenia Corpul de control care va analiza în detaliu activitatea Carierei Jilţ şi a companiei, inclusiv amenzile aplicate de inspectorii de muncă în urma accidentelor de muncă anterioare.

“Aştept o evaluare exactă a ceea ce s-a întâmplat. Corpul de Control va analiza inclusiv amenzile aplicate de ITM la accidentele de muncă anterioare”, a conchis Virgil Popescu, potrivit agerpres.ro. 

Articolul precedentVreme extremă în România: VISCOL la munte și primăvară la câmpie. S-a emis alt COD ROȘU de ninsoare
Articolul următorHoroscop 18 ianuarie. Zodia care trage lozul câștigător. Începe să simtă puterea banilor