Şefii Institutului de Psihiatrie Socola din Iaşi susţin că aproximativ 80 dintre pacienţi au domiciliul stabil în unitatea medicală.

Cele mai multe dintre aceste persoane sunt internate de mai mulţi ani. Deoarece nu au familii sau au fost abandonaţi, personalul medical trebuie să ajute pacienţii să îşi facă acte de identitate provizorii, iar din cauza legislaţiei, astfel de demersuri sunt reluate în fiecare an.

Conform reprezentanților institutului, este vorba despre pacienţi care sunt spitalizaţi de mai mulţi ani, unii dintre ei de peste un deceniu, din cauza afecţiunilor de bază severe precum schizofrenia paranoidă sau cazurile dificile, care răspund cu greu la tratament, pacienţi cu tendinţe autoagresive.

Articolul precedentDus de urgenţă la spital, după ce a căzut în fântână
Articolul următorPus la plată de poliţişti, după un scandal