Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a participat, joi, la conferinţa de lansare a „Raportului privind nivelul de literaţie al elevilor din România”, elaborat de BRIO (Platforma Digitală pentru Îmbunătăţirea Performanţelor Şcolare), el declarând că începând cu septembrie 2023, sistemul de educaţie din România va funcţiona pe cu totul şi cu totul alte baze.

”Competenţele de literaţie sunt esenţiale pentru parcursul educaţional al unui elev şi, mai apoi, sunt exprem de importante pentru dezvoltarea adulţilor”, a spus ministrul în prezentarea sa. 

Sorin Cîmpeanu a arătat că, pentru a aprecia corect aceste competenţe de literaţie, în scopul adoptării acelor măsuri care să îmbunătăţească aceste competenţe, e nevoie de o evaluare standardizată. 

”Standardizarea evaluării este un deziderat care trenează de mult timp. Tot de mult timp ştim că avem probleme din perspectiva competenţelor de literaţie, din perspectiva alfabetizării. Ne spun de testele PISA, rezultatele la evaluarea naţională, ne-o spun universităţile care deplâng nivelul scăzut de alfabetizare, îndeosebi alfabetizare ştiinţifică, în rândul absolvenţilor de învăţământ preuniversitar”, a mai spus ministrul Educaţiei. 

El a afirmat că ”rezultatele sunt triste”. ”Pe de altă parte, însă, avem o serie de oportunităţi. Prima dintre ele se numeşte România Educată, care se concentrează foarte mult nu numai pe componenta de evaluare ci pe componenta de construcţie a unui curriculum care să genereze acele competenţe care, în momentul în care sunt evaluate, să ne arate că suntem într-o situaţie mult mai bună decât cea prezentată”, a explicat ministrul, arătând că România Educată va fi pusă în practică conform termenelor stabilite. 

”Vă spun că în septembrie 2023, sistemul de educaţie din România va funcţiona, începând cu septembrie 2023, nu mai este mult, pe cu totul şi cu totul alte baze. Aceasta este oportunitatea esenţială”. a spus Cîmpeanu.

Ministrul Educaţiei a menţionat că o altă oportunitate este aceea a conjugării, fără precedent, a eforturilor, resurselor din mediul public şi mediul privat. 

”Nu ţin minte, deşi am mai trecut prin MInisterul Educaţiei, să fie existat atât de mare deschidere spre cooperarea între Ministerul Educaţiei şi cei care aveţi lucruri de spus în domeniul educaţiei. 

 

Sursa: Libertatea Zilei

Articolul precedentExplozie de cazuri de gripă, în România. Raport INSP
Articolul următorAMENINȚĂRI cu războiul nuclear de la Kremlin! Medvedev: „Va fi un scenariu catastrofal pentru toată lumea”