Un bărbat din comuna ieșeană Belcești a sunat la 112 și a anunțat că și-a ucis mama. Polițiștii ajunși la locul indicat nu au găsit niciun cadavru. În urma cercetărilor au aflat că mama bărbatului era decedată de șapte ani.
„Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă, conform O.G. nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea sistemului național unic pentru apeluri de urgență”, a declarat Ioana Bâlea, purtător de cuvânt al Poliției Iași.
Bărbatul este cunoscut cu afecțiuni psihice și a fost dus la Institutul de Psihiatrie Socola.