Înaintea începerii anului şcolar, Primăria Municipiului Iași, prin Direcția de Asistență Socială, va organiza a VIII-a ediție a acţiunii cultural-caritabile „Copii de nota 10”.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 7 septembrie, la ora 11.00, în Parcul Expoziţiei, și se adresează copiilor familiilor defavorizate din clasele 0-VIII, care au domiciliul în Municipiul Iaşi.
Astfel, 550 de copii provenind din familii defavorizate vor primi ajutoare de urgenţă în natură, constând în câte un rucsac cu rechizite şcolare și dulciuri.
Valoarea totală a unui rucsac este de 125 lei, costul tuturor pachetelor fiind de circa 68.750 lei.
Acţiunea are drept scop diminuarea fenomenului de abandon şcolar.