Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale! Acesta a obținut, conform exitpoll-ului, 64,8% din voturi, în timp ce candidatul PSD, VIorica Dăncilă a obținut 35,2%.
Deși numărul alegătorilor din Călărași a fost, în acest tur, mai mare cu 4 procente decât în primul, totuși nu s-a depășit pragul de 50%. 119.727 (48,07%) de voturi s-au înregistrat astăzi, cu peste 10.000 mai mult față de primul tur când au votat 110.944 persoane (44,52%). Din acestea 102.352 pe liste permanente, 16.508 pe listele suplimentare și 867 cu urna mobilă.
În turul I, majoritatea voturilor călărășenilor au mers către Klaus Iohannis, care a luat 40.762 voturi (36,9%) iar finalista din această seară, Viorica Dăncilă, a primit 34.509 voturi (31,5%).
Este de așteptat ca și în acest tur de scrutin, după centralizarea datelor, tot Klaus Iohannis să fie câștigător al alegerilor prezidențiale în Județul Călărași.